Mănăstirea românească de pe Tabor

Puţini pelerini din ţară, dintre cei care ajung aici, ştiu că mănăstirea ortodoxă de pe Tabor a fost zidită în sec. XIX de doi călugări moldoveni, anume cuviosul arhimandrit Irinarh Roseti şi ucenicul său arhimandritul Nectarie Banul. Cuviosul Irinarh Roseti, mare sihastru şi duhovnic cu viaţă sfântă, s-a nevoit mai întâi în Mănăstirea Neamţ ca tipograf şi schimonah, până în anul 1811. Se retrage ca sihastru timp de doisprezece ani în pădurile din jurul Schitului Nechit, iar după doi ani de nevoinţă în Muntele Athos, se reîntoarce în Moldova unde întemeiază mănăstirea Horaiţa pe care o conduce ca stareţ alţi doisprezece ani. În 1843 pleacă la Mormântul Dom­nului împreună cu ierodiaconul Nectarie Banul şi se nevoieşte timp de cinci ani în Nazaret. De aici se retrage pe Muntele Tabor unde întemeiază un mic schit unde se osteneşte vreme de doisprezece ani, ca cel mai mare sihastru, egumen şi duhovnic ortodox din sec. XIX de pe Tabor. Pentru viaţa sa duhovnicească exemplară, Cuviosul Irinarh era cunoscut în toată Galileea, fiind cinstit ca sfânt încă din viaţă. Biserica ce poartă hramul Schimbării la Faţă a fost ridicată pe ruinele unei vechi biserici din sec.XIII , cei doi monahi români colectând timp de mai mulţi ani , bani şi ajutoare din ţară astfel încât în 1859 biserica era zidită pe jumătate din piatră cioplită şi var. Dar la 26 decembrie în acelaşi an, cuviosul Irinarh îşi dă sufletul în mâinile Domnului lăsând în locul său pe arhimandritul Nectarie Banul. Trei ani mai târziu, biserica avea să fie sfinţită de patriarhul Chiril al Ierusalimului. Aşadar, cel de-al doilea stareţ al mănăstirii româneşti de pe Tabor avea să conducă sfântul aşezământ încă treizeci de ani, săvârşind slujba în limba română şi înzestrând lăcaşul cu multe danii româneşti primite din ţară. Bătrân şi bolnav, în anul 1892, arhimandritul Nectarie Banul, se retrage la Mănăstirea Sf. Sava de lângă Bethleem, unde se nevoiau mai mulţi călugări români. Aşa se face că din lipsă de ucenici, arhimandritul Nectarie a fost nevoit să închine mănăstirea românească de pe Tabor Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim. Pelerinii români care ajung în Israel, urcă pe Tabor pentru a lăsa rugăciunile lor acolo, pe Muntele cel Sfânt. Apoi se opresc şi la mormântul Cuviosului Irinarh pentru a aprinde lumânări de mulţumire.